5 oct. 2015

De ''Ziua educaţiei''

Aflu că azi se celebrează educaţia.
Am să celebrez aci educaţia mea :)
Începută minunat de străbunicul meu, întemeietor de şcoală pe la 1900. Iată ce mi-a scris când nu ştiam să citesc - dar ştia el că are rost să fie scris. (Acele multe iniţiale de început sunt ale tatei, bunicului şi străbunicului pe line paternă; el semnează: ''străbunic învăţător pensionar''):


Educaţia mea a continuat cu bunicii mei: când aveam doi ani, strângeau masa în fiecare seara, şi mă urcau acolo, bunicul îmi cânta, bunica ţinea ritmul bătând din palme şi eu dansam! :) Aplauzele lor aveau să apară în capul ''listei de succese'' pe care ni s-a cerut s-o facem la o supervizare în coaching.

Mama a avut şi ea o contribuţie timpurie prin faptul că totul era frumos în jur, toate materialele pe care le alegea erau minunate - la croitoreasă se cam strica armonia: forma dorită de mama nu era şi forma dorită de mine. Mai târziu aveam să înţeleg, la Analiză tranzacţională, cum e cu Părintele normativ şi cu Eul 1 judecătorul, la Inner Game. Noroc cu echilibrul pe care l-a menţinut bunica, un Parinte grijuliu pozitiv ca la carte. Ar fi de observat că amândouă au fost învăţătoare: una interbelică, alta în comunism.

Mult contribuie prietenii mei. Am avut - şi am - şansa de a întâlni oameni minunaţi!
Educaţia mea continuă - progresează! - prin fiica mea, cu extraordinarul ei ''script'' de viaţă: să fim mândri de noi, să fim buni la ceea ce ne face fericiţi.


O direcţie e dată de două puncte. Direcţia educaţiei mele e dată de aceste două fraze mici, dar zâmbite şi energice, fiecare: ''Când te văd, îmi vine să mai trăiesc!'', maica Lisandra, la 80 de ani, şi ''Mami, ce bine îmi pare că tu eşti mama mea!'', Domniţa Simina Diaconu, la cinci ani. La asta aş adăuga vorba altui copil despre cum se simţea el în vizită la noi: ''Eram uimit!''
Păi, când ai de ţinut oameni pe lume şi ai de crescut oameni pe care i-ai adus pe lume, şi să-i mai şi uimeşti, te cam îndrepţi! Te îndrepţi spre a fi om de bizuială, şi bucuros. Şi fericit!

În fond, cel mai important în educaţie este să fii învăţat că merită să te laşi împins de fericire. Pentru că ea împinge!

”En sa qualité de but, de principe moteur de l’action, le bonheur ne quitte jamais l’esprit de l’homme. Projet ou état de fait, il reste toujours ancré dans son âme pour le pousser à accomplir sa nature par l’atteinte de la sérénité, de se rapprocher du divin.”
Simina Diaconu, aici http://ciorna.wordpress.com/sciences-po/le-bonheur-chez-aristote

.....
În Romania se vorbeşte zilnic despre educaţie şi despre ''îndreptarea ei''. Dar se face puţin. Sunt discuţii în comitete, comisii şi consilii (!): cum face ea (sic) să fie de proastă calitate, respectiv cum credem noi să o facem de bună calitate. Chestia e că ea continuă să facă - prost, iar cei ce cred una-alata continuă să vorbească - fără efect, sau doar cu efect personal: lupul e deseori pus stăpân la oi, că, de!,circulă totuşi mulţi bani în zona asta...