Despre importanţa primei naturi!

"Constantin Noica: „Va veni un moment cînd veţi înţelege 
că limitele interioare sînt mai greu de depăşit 
decît limitele exterioare.“ 
Am descoperit, într-adevăr, că libertăţile proaspăt cîştigate 
nu garantează succesul, nu te eliberează de tine însuţi, 
de inerţiile şi idiosincraziile proprii, de blocajul – 
greu de trecut – al firii tale. 
Într-un anumit sens, 
libertatea e mult mai solicitantă decît prizonieratul: 
îţi trebuie imaginaţie, tenacitate, putere, răbdare, curaj. 
Trebuie, cu alte cuvinte, să-ţi evaluezi corect resursele, 
să lucrezi cu sinele tău, 
să-l modelezi în perspectiva scopurilor pe care ţi le propui. 
Libertatea e, prin urmare, terenul de luptă al eului 
cu nelibertăţile dinlăuntrul său."

Andrei Pleşu 

din articolul de aici:

Uite că se poate

Articolul se referă la libertatea aşteptată în comunism,

dar care, o dată ce a venit, nu a rezolvat 

tot ceea ce era aşteptat (sic!) să rezolve la nivel personal.

(La nivel social nici atât)

Dacă citim pasajul de mai sus în termenii specifici antrenării,

identificăm uşor o mică spirală de învăţare de tip GROW,

precum şi o partidă interioară între un Eu 1, 

cel al nelibertăţilor dobândite, ca să zic aşa,

cele devenite "a doua natură", cum spunem,

şi care blochează Eul 2 - firea să.. fie, şi acest Eu 2..

 “The sight of a child…will arouse certain longings in adult, 
civilized persons — longings which relate to 
the unfulfilled desires and needs of those parts of the personality 
which have been blotted out of the total picture 
in favor of the adapted persona.”
C.G. Jung, Memories, Dreams, Reflections

O întrebare bună de antrenament - împotriva adaptării - pentru poate fi:

ceea ce faci acum faci că e prima ta natură

sau faci că e.. a doua natură?
De altfel, deseori ne opunem schimbării zicând:
''Dar asta a ajuns să fie a doua natură pentru mine!''

Aristotel e citat adesea cu observarea

"eşti cum eşti /faci cea mai mare parte din timp"

Hai să ne dăm voie să fim în felul nostru.