9 iul. 2013

Antrenament pentru comunicarea în scris/ studiu de caz (2)


I se atribuie lui Bob Dylan afirmaţia Nimic nu are mai mult succes decât eşecul. Şi ştim cu toţii că aşa e. Succesul este cracterizat prin vizibilitate. Da, când greşim parcă toţi sunt cu ochii pe noi. Ce facem în astfel de cazuri? Ne ascundem! Irosim astfel atenţia pe care ne-am ”străduit” să o obţinem. Sau ne scuzăm şi irosim astfel şansa să arătăm că avem încredere în noi. Sau facem rectificarea necesară şi atât, şi irosim oportunitatea să arătăm  că ştim ce putem şi că ştim să alegem să putem mai bine.

Cazul:
Un scriitor recunoscut ca valoros postează un mesaj de mulţumire către cititorii lui. Din fugă, la editare, îi scapa un dezacord (subţire) ”recunoştinţa şi dorinţa pe care o am” - de altfel, foarte frecvent în comunicarea curentă, dar nu la o persoană care vinde scrisul. Omul vede şi revine cu precizarea: ”desigur, se va citi recunoştinţa şi dorinţa pe care le am etc.”
Ce a făcut: a rezolvat situaţia prezentă.
Cui i s-a adresat: unui cititor prezumptiv răutăcios, care vânează greşeli
Cum s-a raportat la situaţie: temător, prezumtiv dispreţuitor faţă de cititorul răutăcios.
Pentru ce a făcut asta: pentru a-şi susţine un statut.

Cum poate fi folosită mai bine situaţia dată? Folosind unealta de coaching schimbarea perspectivei (SP). Ce avem aici: un mic eşec, în contextul unui mare demers (fiind el cam rar) în care scriitorul mulţumeşte cititorului. Aplicând chiar aici SP, observăm că avem un mic eşec în care ”scriitorul se adresează cititorului său, îi spune ceva”. Dintr-o dată, prin această mică schimbare, scriitorul poate folosi din nou SP şi se poate poziţiona în alt fel la contextul comunicării: poate manifesta emoţie şi preţuire, joc şi.. egalitate.
Iată ce răspuns i-am propus: ”se va citi recunoştinţa, şi dorinţa!, pe care o am, mi se pare mai… SISOMO* - mă mişcă!”
Ce: am setat cadrul iubirii viitoare cu cititorul.
Cui: m-am adresat unui cititor prezumtiv ”egal”, care vrea să se bucure împreună.
Cum: cu încredere şi în mine, scriitor greşelnic (!), şi în tine cititor bun, amândoi oameni, şi şăgalnici.
Pentru ce: pentru a afirma calitatea statutului – de ambe părţi.

*SISOMO, acronim pentru ”sight, sound, motion”, folosit mult în publicitate pentru a sublinia necesitatea de a avea toţi cei trei ”conectori” în orice comunicare .