25 iun. 2013

Petru Creţia


A mai fost şi un mare seducător. 
Dar nu o făcea trăgându-te pe un drum al lui, ci, 
prin altă formă de iubire, 
intrând cu voioşie pe cel pe care te găsea. 
Însă odată venit lângă tine, 
termina prin a te lua de mână şi a deschide, 
el mai departe, calea pe care te aflai. 

de aici
Gabriel Liiceanu despre Petru Cretia


”Să mergi până acolo unde-n umbra ta au să răsară stelele şi luna.

Vântul se smucea sprinten (ce sprinten se smucea) printre copaci, în zboruri uşoare şi scurte şi îţi spunea, venind, râzând, trecând: Mă simţi cât sunt de tânăr, mă simţi tu cât de tânăr sunt şi bucuros de mine şi de voi, nepăsător de nefiinţă şi de soartă?”

 Petru Creţia, Norii