Textul a apărut în primul număr al revistei Coaching Network.
MB: Oamenii s-au antrenat într-un fel sau
altul de când e lumea. Ce a adus nou demersul
dv. ? Ştiţi, există formaţia Modern
Talking. Sunteţi “solistul’ Modern Coaching?
Tim Gallwey:
- Coachingul modern trebuie să conţină şi să crească din elementele de excelenţă ale ”antrenamentului de când lumea”, cum spuneţi. Ceea ce făcea Socrate este un exemplu foarte bun de coaching modern. Antrenamentul modern trebuie să fie la fel de simplu ca principiile care au fost din totdeauna eficace. Încrederea şi respectul faţă de cei cu care faci coaching sunt principii străvechi, adevărate şi valabile şi azi. Îi sfătuiesc pe coach-ii moderni să continue să-şi dezvolte capacitatea de a fi oneşti în modul în care ascultă şi pun întrebări, astfel încât să ajute persoana căreia îi oferă coaching să gândească pe cont propriu. Coach-ul trebuie să aibă încredere în clientul său în aşa măsură încât încrederea acestuia în el însuşi să crească.
- Având în vedere cele spuse înainte, coachul modern trebuie să încurajeze un alt fel de responsabilitate şi un alt fel de sentiment al propriei puteri. Unii oameni au învăţat în organizaţii cum e cu acest ”empowerment” – un set de abilităţi de care ai mare nevoie când angajaţii se simt lipsiţi de orice putere la locul de muncă şi se consideră victimizaţi de întreaga corporaţie. Însă, acum, conferirea puterii trebuie pusă în balanţă cu responsabilitatea, nu numai cea pe care o cer cei din organizaţie de la om, ci şi cea pe care şi-o asumă el însuşi. Responsabilitatea poate fi redefinită drept capacitatea de a fi de bizuinţă: eu pot să mă bazez pe mine, tu poţi să te bazezi pe mine.
- Fiind solist, sunt singurul care poate cânta acel cântec care e numai al inimii mele. În acest sens, toţi ar trebui să fim solişti şi să oferim coaching la un standard relevant atât pentru nevoile din toate vremurile, cât şi pentru cele ale timpului curent.
MB: Cum a evoluat coachingul?Ce ar trebui
să se păstreze neschimbat în practica
acestei profesii, chiar dacă se
folosesc instrumente şi modele noi ?
Tim Gallwey:
Sper că evoluţia coachingului se face înspre a-i ajuta pe cei care apelează
la el să fie mai conştienţi, să îşi clarifice mai bine direcţiile pe care s-au
angajat să le urmeze şi să aibă mai multă încredere în sinele lor mai bun.
Instrumentele se pot dezvolta şi îi pot ajuta pe oameni să înainteze spre
rezultatele pe care şi le doresc, de o manieră care îi împlineşte şi într-o
perioadă de timp care le convine.
MB: Într-unul dintre interviurile pe care
le-aţi acordat mai demult spuneţi că oamenii fac
una sau alta pentru « have
fun », si că pentru aceasta abordarea empirică este singura
care
funcţionează. Există, totusi, un suport fiziologic (neuronal) pentru ceea
ce numiţi
«magie»?
Tim Gallwey:
- În concepţia mea, cel pe care l-am numuit Eul 2, potenţialităţile cu care se naşte orice om, este totdeuna magic dacă nu este obturat sau distorsionat de Eul 1, cel care critică, impune, controlează – cel care a fost condiţionat să interfereze şi să tulbure excelenţa Eului 2. Putem vedea magia aceasta la orice copil, nu-i aşa? Şi la orice adult care reuşeşte să învingă, pentru acea perioadă de timp, auto-interferenţa Eului 1.
- Din discuţiile mele cu neurologi reputaţi, a reieşit că cercetări recente privind funcţionarea creierului aduc dovezi ce susţin perspectiva despre care am scris. Dar, personal, nu am autoritatea specializării necesare pentru a vorbi despre acest domeniu. Dovezile mele sunt cele date de observarea clienţilor mei.
MB: Aţi mers de la experienţa din
sport spre aplicarea în mediul corporatist. Ce
experienţă aţi dus invers,
din business în sport?
Tim Gallwey:
Aproape tot ce am învăţat din sport a fost legat de sporturi individuale
– tenis, golf, ski. În mediul de afaceri am învăţat să ajut oamenii să lucreze
împreună, în echipe. Aceasta mi-a înlesnit o nouă înţelegere a cerinţelor
sportului de echipă.
MB: Miezul Inner Game este – o
spuneti chiar dumneavoastra – credinţa că oamenii sunt născuţi cu
capacitatea de a performa la nivel de excelenţă şi, totodată, cu dorinţa
de a trăi aşa – la maximul performanţei de care sunt capabili. Există, pe
de alta parte, aşa numita « lege a lui Peter » care spune că
oamenii au tendinţa naturală de a-şi atinge nivelul de incompetenţă, adică
să depăşească zona de performanţă maximă, trecând într-o zonă în care sunt
mai puţin competenţi şi, deci, activitatea lor e mai slabă. Cum acţionează
coachingul în această perspectivă?
Tim Gallwey:
- Este evident că există diverse grade de excelenţă în stăpânirea oricărei meserii, fie ea bazată pe cunoştinţe sau pe abilităţi practice. Excelenţa înnăscută rezidă în capacitatea de a învăţa. Pornind din copilărie, cu toţii putem învăţa cum să fim mai competenţi în diverse domenii. În unele activităţi, de exemplu în sport, competenţa de a face ceva poate să scadă după o anumită vârstă.
- A te bucura, a aprecia, a iubi – sunt capacităţi care nu trebuie să scadă cu înaintarea în vârstă.
- Principiul lui Peter se referă la comportamente specifice organizaţiilor, şi nu se adresează capacităţii de a învăţa să îţi creşti competenţa atunci când te afli într-o poziţie care depăşeşte nivelul tău. Sarcina coach-ului este să facă posibil să se manifeste această capacitate de a învăţa a fiecăruia.
Interviul a fost acordat cu ocazia prezenţei lui Tim Gallwey în România,
ca invitat al Conferinţei Coaching 11, organizată de Business-Edu, mai 2011
Postări
